Niște performanță sau înaltă performanță?
De-a lungul anilor ni s-a consolidat convingerea că prin corectarea greșelilor devenim mai buni, mai performanți, dar acest mecanism dă rezultate doar pentru o performanță mediocră
Dacă am face o corelație între nivelul de performanță al oamenilor noștri și numărul de greșeli pe care aceștia le fac, probabil vom obține un raport invers proporțional. Oamenii buni fac puține greșeli spre deloc, iar cei slabi fac multe.
În cazul unei abordări clasice de tip gaussian a performanței oamenilor din echipă, se consideră că aproximativ 20% sunt high-performeri, aproximativ 10% sunt low-performeri, iar majoritatea (70%) sunt “average” performeri, nu?
Declarația aspirațională a liderilor este întotdeauna spre high-performance, nu am văzut până acum vreun lider care să-și încurajeze oamenii să se complacă în mediocritate (voi știți vreunul?). În ciuda acestei aspirații comune, marea energie de îmbunătățire a rezultatelor se duce către low-performeri, mai exact către corectarea numărului mare de greșeli pe care aceștia le fac.
Se va obține astfel o îmbunătățire a performanței? Desigur!
Se va obține astfel înalta performanță? Categoric NU! Chiar și în cazul în care demersul dă rezultate, corectarea greșelilor făcute de low-performeri va duce maxim la mediocritate, adică devin și ei average-performers.
Dacă ceea ce-ți dorești, ca lider, este înalta performanță pentru oamenii tăi, ai putea să te concentrezi pe cei care sunt încă average, dar se apropie de linia de high-performeri. În cazul lor feedback-ul tău nu se concentrează pe corectarea greșelilor ci exclusiv pe evedențierea și potențarea calităților care pot fi amplificate. Așa vei ajunge un lider de legendă, pentru că vei apărea în poveștile oamenilor care au prins aripi!