Liderul, creierul și mânuțele

Cum te uiți la oamenii tăi? Pe bune, cum îi privești?

“Nu găsesc oameni buni!” este o replică clasică din conversațiile de coaching. O altăreplică faimoasă este “oamenii promit una și fac alta”.

Cele două sunt legate printr-un paradox. Căutăm să angajăm oameni buni, iar apoi le spunem noi ce să facă. De ce avem nevoie de oameni buni dacă nu-i lăsăm să gândească și să decidă singuri? Ei vor zice “yes boss!” ca să scape de noi, noi vom considera asta o promisiune, iar apoi vom descoperi că au făcut altceva, sau nu au făcut deloc.

Dacă lăsăm oamenii deoparte și ne uităm doar la lider, totul începe de la modul fundamental în care se raportează la oamenii cu care se înconjoară. Liderul privește oamenii fie ca pe o extensie a mâinilor, fie ca pe o extensie a creierului.

Dacă oamenii sunt o extensie a mâinilor, cu mai mulți oameni putem face mai mult. Mai mult ce? Mai mult din ceea ce gândește liderul.

Și dacă oamenii sunt o extensie a creierului putem face mai mult. Mai mult ce? Mai mult din ceea ce gândește fiecare.

Dacă vreți să citiți mai mult despre relația dintre lider și subordonați, vă recomand o carete, Primal Leadership, în care Goleman reia teoria mai veche a inteligenței emoționale și explică actul de leadership prin studii mai actuale.

https://sonexy.page.link/ehgyPq76KgWNRpTB9

Dacă tot aterizați pe SoNexy, vă recomand să căutați subiectele leadership și cultură organizațională. În plus, poate intrați în grupul “Leadership”, unde dezbatem fix despre asta.